Hanul cu tei - bucuresti centenar

Hanul cu tei și cu… noroc

Ascuns, undeva, pe străduțele strâmte din centrul istoric al Bucureștiului, Hanul cu Tei este unul dintre cele mai vechi hanuri ale orașului şi singurul care şi-a păstrat forma iniţială.

Construit între 1833 şi 1835, printr-o asociere între negustorii Anastasie Gheorghe Hagi Polizu şi Ştefan Popovici, hanul avea două intrări – una înspre strada Lipscani şi cealaltă spre strada Blănari. Pe aceasta din urmă se mai pot vedea și azi sigiliile primilor proprietari („A.P.” și „S.P.”).  

Hanul era alcătuit din două corpuri de clădire, separate de o curte interioară, de tip spaniol, iar numele vine de la teii umbroşi ce adăposteau locul pentru negustori şi drumeţi. În acele timpuri, însă, era cunoscut sub denumirea de Hanul de pe Uliţa Mare a Marchitanilor.

La parterul hanului, erau prăvăliile ferecate cu uși masive de fier, iar la etaj se aflau camerele de locuit cu „geamlâcuri” din lemn. În odăile de aici erau găzduiți cei care zăboveau mai mult la han. Pentru călătorii grăbiți, erau aranjate câteva cămăruțe la parter. În pivnițele cu boltă se aflau bunurile celor mai renumiți negustori de argintărie, de stofe, mătăsuri și blănuri.

Fiecare dintre cei doi proprietari avea câte 14 prăvălii, unde se vindeau și parfumuri scumpe aduse din Paris sau din Londra, dar și covoare turcești. Doar curtea pavată cu piatră de râu și camera gardianului erau proprietate comună.

Amplasarea în centrul Bucureştiului a adus beneficii imediate celor doi negustori, făcând din Hanul cu Tei unul dintre cele mai importante noduri comerciale. Ștefan Popovici, spre exemplu, a reușit să îşi plătească toate datoriile făcute pentru construirea hanului doar prin vânzarea a două dintre prăvălii, în 1837, pentru acestea primind fabuloasa sumă de 1.650 de galbeni. Iar hanul a continuat să fie profitabil şi mai târziu. Lucrurile s-au schimbat după Primul Război Mondial, când magazinele noi, moderne și luminoase, care au apărut ca ciupercile după ploaie în Micul Paris, au furat clientela neguțătorilor de la han.

Se poate spune însă că Hanul cu Tei a fost un han cu noroc: a supravieţuit atât cutremurului din 1838, care a afectat puternic un alt edificiu celebru din acea perioadă, Hanul lui Manuc, cât şi marelui incendiu din 1847, în care a ars aproape un sfert din Bucureşti. Hanul a fost restaurat, în 1970, de profesorul arhitect Joja.  

În prezent, ansamblul de arhitectură „Hanul cu Tei” se află pe lista monumentelor istorice.

autor: Monica Cosac

sursa foto: Cristian Chirita

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *