Poveste Copii, Cinematografe - bucuresti centenar

La plimbare prin cinematografele de ieri

Filmele bune miros a săli prăfuite. Nu murdare sau neîngrijite, ci doar prăfuite de trecerea timpului. Întotdeauna am crezut asta. Și dacă am crezut eu așa, puteți să mă credeți. Sunt o broască țestoasă care a viețuit pe pământul acesta mai mult decât oricare dintre voi. Sunt atât de bătrână încât nici eu nu mai știu câți ani am, dar suta am trecut-o, de asta sunt sigură. Oamenii mi-au dat multe nume de-a lungul acestui secol, atât de multe încât nici măcar unul n-a fost al meu cu adevărat. E greu când trăiești mai mult decât oamenii.

Deci spuneți-mi cum vreți voi. Nu mă deranjează – James Bond, Cleopatra, Leonardo sau Marilyn. Puteți să-mi oferiți și un morcov sau o foaie de salată. Un lighean plin cu apă ca să-mi dezmorțesc puțin picioarele. Și mai ales puneți-mi un film. Am uitat să vă spun – eu sunt o broască țestoasă cinefilă. Cunosc pe de rost cam toată istoria filmului și privesc fascinată aproape orice gen, în orice limbă a pământului. Țin minte actrițele elegante ale ecranului mut, pe Chaplin și gagurile sale, pelicule de acțiune, de război, de dragoste, comedii, filme rusești sau indiene.

Dar, mai presus de orice, țin minte cinematografele Bucureștiului, și simt o înțepătură sub carapacea mea groasă, drept în inima mea supraviețuitoare, când spun asta. Pentru că multe dintre ele azi nu mai există. S-au închis – majoritatea se află la parterul unor blocuri prea vechi ca să mai fie sigure sau, pur și simplu, nu mai atrăgeau spectatori.

Credeți-mă însă pe cuvânt – Bucureștiul era rege când venea vorba despre săli de cinema. Singurul lucru care mă supăra erau lăbuțele mele împiedicate care nu mă lăsau să ajung destul de repede de la una la alta. Lumea ieșea la film ca la sărbătoare, mai ales acum o sută de ani. De fapt, în 1912 a fost inaugurat Cinema Clasic, pe care, dacă ați trecut cumva pe bulevard, l-ați întâlnit mai târziu sub firma Cinema Capitol. Și-a trăit vremurile de glorie odată cu Bucureștiul interbelic, elegant și fin ca acesta, cu lume bună, îmbrăcată de gală, care ieșea pe atunci la film ca la un mare eveniment.

Tot pe bulevard, înspre Piața Kogălniceanu, puteți vedea și azi ce a rămas din cinematografele unei lumi care a apus de multă vreme – Festival, București, Bulevard. Tot în centru, dar pe Magheru, zac în ruină Scala, Patria și Studio, din care, nu știu de ce, îmi amintesc cel mai bine filmele anilor ’70 și ’80 – mașini rapide, eroi îmbrăcați la șapte ace, femei cu coafuri complicate, povești din ce în ce mai captivante transpuse pe marele ecran. Căscam gura, eram vrăjită de ce se întâmpla acolo, în sălile acelea cochete, cu scene dinaintea ecranelor enorme. Mi se părea că fiecare film e un spectacol unic, care nu trebuie ratat.

Și încă mi se pare asta. Chiar dacă au dispărut și cinematografele de cartier. În lunga mea existență, am locuit în multe cartiere. Am trecut prin casele multor copii, pe care i-am văzut crescând și ajungând oameni în toată firea. Unii mă cam chinuiau, dar cei mai mulți se purtau frumos cu mine. Mă luau cu ei la filme, în buzunarul hăinuțelor scrobite și apretate, iar eu scoteam căpșorul și priveam fascinată.

Cinema Floreasca, Cinema Flamura, Giulești, Dacia, Cinema Volga, Favorit sau Excelsior. Ele nu aveau fastul sălilor de proiecție din centrul orașului, dar purtau în ele oamenii cartierelor. Erau locurile de întâlnire pentru îndrăgostiți, care-și jurau iubire tăinuiți de lumina și umbra ecranelor, și pentru puști, care veneau la cinema în gașcă, uneori răsplătiți de părinți pentru vreo faptă bună, alteori cu banii de sifon sau de ziare. Erau mai neîngrijite, mai simple, decât cinematografele din buricul orașului, dar mie, într-un fel, îmi plăceau mai mult.

Erau parcă mai vii, mai normale. Scaunele lor roase păstrau în ele sute și mii de povești, din care se mai puteau face alte sute și mii de filme. Azi sunt transformate în cluburi, magazine, săli de sport, studiouri de televiziune – lucruri care pe mine nu mă tentează. Altele au fost abandonate, pur și simplu, în paragină.

De-a lungul atâtor ani, am învățat pe de rost rochiile plasatoarelor. Parfumurile doamnelor de la bulevard. Pălăriile domnilor care-și scoteau familiile la spectacolul filmului. Rândurile și numerele scaunelor din peste 30 de săli care acum nu mai sunt. Le păstrez doar în amintirea mea de broască țestoasă care nu poate uita nimic și le mai derulez pe toate, din când în când, ca pe un film vechi și foarte, foarte prețios.

Mă mai duc și azi la filme, să nu credeți că am renunțat. Fostul Luceafărul rezistă, e acum Cinema Pro, iar sala Elvire Popesco îmi transmite nostalgiile plimbărilor sub clar de lună de altădată de pe bulevardul Dacia. La fel și Cinema Europa, fostul Miorița, aflat pe Calea Moșilor. La acesta din urmă nu prea vine nimeni, totuși. Mi-e teamă că va avea și el, până la urmă, soarta celor pomenite mai sus. E greu să supraviețuiești, așa, ca mine.

La mall-uri însă sălile de cinema sunt în floare. Nu e chiar stilul meu, dar încep să mă obișnuiesc cu efectele speciale și cu 3D-ul, ba chiar cu 4D-ul. Sunetul e mai bun, imaginea e mai bună, trebuie să recunosc toate astea. Dar toate aceste săli sunt la fel. Îmi lipsesc detaliile care te făceau să distingi cinematografele între ele – chichițele arhitecturale, scările de la intrare, lemnul scaunelor, marmura coridoarelor. Zumzetul și emoția dinaintea genericului și tăcerea din timpul filmelor, curmată doar de vreo șoaptă sau de hohotele de râs ale publicului.

Mi-e dor de cinematografele mele de odinioară. De tinerețea mea petrecută în compania personajelor fascinante, în locuri unice și pline de personalitate cum erau sălile de proiecție din centru. Nu cred că se vor reîntoarce vreodată. Cinema-urile acestea cochete vor rămâne în trecut, dar eu mă bucur că am avut ocazia să vă povestesc despre ele. Sunt o parte a istoriei frumoase a acestui oraș mare, alături de muzee, statui, străzi și clădiri fermecătoare.

Autor: Oana Dușmănescu

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *