„Nababulˮ – zgârcitul filantrop

Cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioarăˮ

Aşa l-a caracterizat Nicolae Iorga, pe Gheorghe Grigore Cantacuzino (n. 22 septembrie 1832, București – d. 23 martie 1913, București), fost politician român, care a fost în acelaşi timp unul dintre cei mai bogaţi oameni ai timpului său.

Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, respectiv împăraților bizantini Cantacuzino, şi a fost primarul Bucureştiului, în perioada mai 1869 – ianuarie 1870.

Supranumit „Nababulˮ datorită averii sale fabuloase, el a rămas cunoscut în istoria Capitalei pentru că de la început a renunțat la salariul ce i se cuvenea, în calitate de edil al orașului – o sumă, de altfel, infimă faţă de averea sa – şi a ridicat, pe propria cheltuială, monumentul denumit Fântâna de pe Dealul Filaret „împodobită cu coloane de cărămidă tencuită și cu ornamente realizate de Karl Storck”. Această fântână a fost înglobată în Parcul Carol şi i-a purtat numele. Tot el a ridicat şi palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141 – în prezent, Muzeul „George Enescuˮ – după planurile arhitectului Ioan D. Berindey. În afară de somptuosul palat din Bucureşti, Gheorghe Grigore Cantacuzino mai avea 20 de moşii mari, o impunătoare vilă pe Zamora în Predeal şi un castel la Floreşti, Prahova.

Unii istorici spun că, spre deosebire de ariviştii vremii, care îşi etalau bogăţiile pentru a compensa nobleţea ce le lipsea, Nababul dădea dovadă în acţiunile sale de calmul, încrederea şi generozitatea pe care numai o mare avere şi o descendenţă din os domnesc ţi le pot da.

„În mijlocul unei generaţii risipitoare a păstrat avutul strămoşesc şi l-a adaogat prin cârmuire înţeleaptă, închegând aproape iaraş avutul străbunului său, Constantin Postelnicul. Această însemnată avere el o socotea drept temelia necesară a strălucirii numelui său istoric, dar totodată ca izvorul din care se revărsau atâtea mili rămase necunoscute, după datina creştinească a caselor boiereştiˮ, îl descrie I.C. Filitti, în „Arhiva G. Gr. Cantacuzinoˮ.

Pe de altă parte, Take Ionescu scria despre el ca era „foarte inteligent, dar zgârcit. Zgârcit până şi cu inteligenţa luiˮ. Iar acestea nu au fost singurele vorbe care au circulat pe seama „chibzuinţeiˮ lui extreme. Se spune că nu avea niciodată bani la el şi că, spre exemplu, atunci când ar fi fost nevoit să plătească o birjă, n-a avut cu ce o plăti și l-ar fi rugat pe birjar să-l treacă pe răbojul datornicilor.

De-a lungul timpului, Nababul a ocupat mai multe înalte funcţii în stat – prim-ministru al României în perioadele 1899 – 1900 și 1904 – 1907, preşedinte al Camerei, al Senatului, şef al Partidului Conservator Român – şi, în ciuda renumelui de zgârcit, a făcut numeroase donaţii pentru spitale şi Armată.

Gheorghe Grigore Cantacuzino moare la 23 martie 1913, în urma unei răceli dublate de o pneumonie. Cu puțin timp înainte de a muri, el a făcut câteva donații, printre cele mai importante fiind: 100.000 lei pentru ambulanțele sanitare şi 100.000 lei pentru flota militară.

sursa foto: Wikimedia Commons

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *