amorena minculescu - bucuresti centenar

Bucureștiul bijuterie

Amorena Minculescu

O apucă iar dorința aceea de nestăvilit. Își pune repede rochia albă plisată. Trei pufuri din „Irresistible”, sandale-mpletite fără toc și, gata de drum! Tâgâdâm-tâgâdâm, tramvaiul vechi o duce din cartier până hăt, în miezul orașului. Nu știe prea bine ce caută, cercetează cu ochi strălucitori străduțele.

După ocolul rapid până pe bulevardul Magheru, fata o ia domol pe la Pitar Moș. Își aduce aminte cum a citit despre clădirea Facultății de Limbi Străine că adăpostise pe vremuri măicuțe. La gândul ăsta, biserica (Adormirea Maicii Domnului) mică, albă, o atrage magnet. Nu e cine-știe-ce credincioasă, dar sub bolta pictată-n icoane (și greutatea celor aproape 300 de ani ai construcției religioase) se simte mereu prințesa inimilor frânte. I se aburesc ochii cu gândul la: bunici, el, ea, copiii orfani văzuți ieri, la toată durerea lumii. Din locaș iese eliberată.

Pasul, mult mai vioi, caută din nou ceva. Pe cineva? Piața Romană numărul 9 și covrigii Luca, următorul popas de azi. Prin vânzoleala intersecției, baletează fără poante, cu ochii pe sus. „Ce fațade au avut cândva casele astea!” îi șoptește în cap arhitecta ratată din ea. Intră pe străzile laterale și redescoperă urmele (șterse cu coada de șoareci matusalemici) altei lumi. Îi place denumirea anterioară a bulevardului: Ana Ipătescu.

Cercetează blocurile vechi, a și poposit cândva în casa artistului X. Ce interioare! Ce povești de alcov, ce ritm de viață. În fine, din nou cu mintea – și picioarele, desigur – pe străzi, prin praful colorat, până se înserează. Observatorul Astronomic. Altă clădire în fața căreia se oprește des. Unde a mai intrat de câteva ori. E cer senin azi.

Fizicianul angajat să traducă în limbaj accesibil ceea ce văd vizitatorii prin lunetă anunță că e primul pătrar înainte de luna plină. Deschide cupola. Îi pregătește fetei luneta. Ea închide un ochi, să vadă mai bine cu celălalt. Imensă, cu sclipiri, umbre, cratere, pete, Luna îi întoarce privirea. Și-ntr-o secundă, fata îl vede oglindit în obrazul rugos al astrului! Exact așa cum e: mare, vechi, cu tot cu urâțeniile noi, ce-a mai rămas din arhitectura veritabilă, Dâmbovița pescărușilor citadini, Casa Poporului, lacurile (inclusiv I.O.R.-ul optic:)) ), fostele cinematografe, cluburile, chiar fracurile, jobenurile și trăsurile veacului trecut, luminile hi-tech ale prezentului etc. Oglindit în Lună, Bucureștiul pare o bijuterie de oraș!

Asta să fi căutat ea toată ziua?

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *