Delavrancea - Primarul vizionar - Bucuresti centenar

Delavrancea – Primarul vizionar

Cei mai mulţi dintre noi au auzit de Barbu Ştefănescu Delavrancea  (n. 11 aprilie 1858, București – d. 29 aprilie 1918, Iași) la şcoală, programa cuprinzând şi câteva dintre nuvelele sale. Foarte puţini ştiu, însă, că pe lângă activitatea de scriitor, Delavrancea a fost şi un reputat avocat, un extraordinar orator şi apărător al cauzelor pierdute, fiind căutat deseori de cei cărora nu li se mai acorda nicio şansă de achitare.

Poate şi mai puţini ştiu că Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost şi edilul Bucureştiului, în perioada 1899-1901, depăşind cu succes perioada de criză cu care s-a confruntat România la acea vreme. Ba mai mult, de numele lui se leagă şi câteva premiere pentru administraţia locală de atunci. Se spune că era un om cu privire aspră, cu o voce ce devenea gravă când se discuta despre problemele poporului şi care s-a implicat foarte mult în problemele Capitalei.

Primul lucru pe care l-a dorit şi l-a făcut în calitate de primar a fost Legea repaosului duminical, prin care muncitorilor li se dădea o zi liberă pe săptămână.

Să le dăm dreptul de a-şi mângâia copiii, de a şi-i iubi şi de a şi-i creşte şi cunoașteˮ, spunea atunci Delavrancea, arătând că muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, dacă în fiecare zi pleacă la lucru în zori şi se întorc acasă noaptea, târziu. Marea dorinţă de a le înlesni lucrătorilor apropierea de copiii lor venea, cel mai probabil, din propria copilărie.

Născut în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, ultimul din cei nouă copii ai unei familii modeste, Barbu şi-a petrecut primii ani de viață pe ulița Vergului, în tovărășia tatălui său, care era căruțaș de grâne pe traseul București-Giurgiu.

Mi-aduc și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decât o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mârsă neagră și-l lingușeam și-l mângâiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță“,  povestea el, mulţi ani mai târziu.

Tot în perioada lui Delavrancea, a avut loc modernizatea transportului în Capitală. Acesta a susţinut cu tărie că tramvaiele nu ar trebui trase de cai şi le-a promis bucureştenilor că acestea vor fi înlocuite cu tramvaie electrice. Şi s-a ţinut de cuvânt.

Deşi ţara trecea print-o criză economică, iar bugetul Primăriei era foarte mic, în cei doi ani petrecuţi la cârma Capitalei, Delavrancea a făcut lucrări de aliniere pe 120 de străzi din centrul oraşului, dar şi de la periferie.

Însă, probabil cel mai bun lucru pe care Delavrancea l-a făcut pentru bucureşteni rămâne sistemul de prelucrare şi filtrare a apei râului Dâmboviţa.

A cerut construirea unei staţii de captare a apei, în Bragadiru, compusă din 20 de puţuri de beton, iar uzina electrică de la Ciurel a fost mutată la Grozăveşti şi mărită instalaţia. Au fost construite, de asemenea, un rezervor pentru înmagazinarea apelor captate şi un apeduct, albia Dâmboviţei a fost adâncită, iar malurile reparate. Astfe că, la că la finalul mandatului lui Delavrancea, „apa consumată de bucureşteni era curată, limpede şi potabilăˮ, iar mortalitatea din cauza febrei tifoide a scăzut simţitor.

autor: Monica Cosac

sursa foto: Wikipedia

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.