Alexandra Raureanu - bucuresti centenar

Pe o bancă, într-un parc

Alexandra Răureanu

Când m-au întrebat care e locul meu preferat din București mi-am dat seamă că această întrebare este, de fapt, o ghicitoare. Nu m-am gândit niciodată, până acum, la București ca la un loc de care trebuie să îmi placă sau care e acasă.

Poate tocmai de aceea nu pot spune că l-am explorat. Am venit aici la 18 ani la facultate dintr-un oraș mic, de provincie. Și am rămas, ca majoritatea celor care ajung aici pentru că așa trebuia. Așa că am început să caut prin amintiri și pe străduțe ceva arhitectural deosebit, care să inspire și să mă inspire în a scrie o odă! Sau măcar care să îmi dea un răspuns pentru că deja promisesem că am să scriu.

Am găsit monumentele, am găsit muzeele, am văzut parcurile și, în Cișmigiu, mi-am adus aminte de momentul în care s-a transformat orașul acesta în “acasă”. Mi-am adus aminte de băncuța din Parcul Icoanei unde mi-am odihnit sufletul într-o toamnă, după un drum greu pe o secție de oncopediatrie.

Parcul Icoanei e o poveste în sine. O oază de liniște, cel puțin așa mi s-a părut mie atunci, pitită pe la Piața Română, un loc în care poți să îți tragi sufletul. Nu ştiam parcul, nu îi ştiam istoria, habar nu aveam că e unul dintre cele mai vechi parcuri din capitală, pentru mine a fost mult mai mult decât atât. Au fost un loc şi un moment în care viaţa mea s-a schimbat. Pentru că abia atunci am ştiut că locul meu e de fapt, aici. Aici, în  Bucureşti, aici, alături de copii.

Istoric vorbind se pot găsi destule informații pe internet dar eu vreau să spun că, în orașul ăsta atât de agitat, de haotic câteodată, cu trafic infernal, există locuri, există momente în care poate să fie și liniște. Și cred că, dincolo de arhitectură și valoarea culturală, ar trebui să petrecem mai mult timp cu Bucureștiul care ne oferă și liniște sau o pauză atunci când viață ne ia pe sus. Ca băncuța din Parcul Icoanei atunci când era greu…

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.