„Primarul târnăcop”

Pentru cei mai mulţi bucureşteni, Dem I. Dobrescu este doar un nume de stradă din Capitală. Foarte puţini mai ştiu astăzi că Demetru (Dem) Ion Dobrescu este cel mai longeviv primar al Bucureştilor (februarie 1929 – ianuarie 1934) în perioada dintre cele două războaie mondiale şi, totodată, edilul care a jucat un rol important în menţinerea Bucureştiului drept capitală a ţării.

Născut în satul Jilava, în anul 1869, Dem I Dobrescu a avut încă de tânăr un puternic simţ juridic şi civic. Se spune că, la numai 13 ani, a pledat pentru prima oară în faţa unui judecător, apărându-şi consătenii contra unui arendaş. A studiat Dreptul, luându-şi doctoratul la Paris şi, la scurt timp după ce s-a întors în ţară, a devenit Decan al Baroului şi preşedintele Uniunii Avocaţilor. În 1926, a fost ales primar al Sectorului III Albastru (care cuprindea părţi din sectoarele IV şi V de astăzi).

A fost numit primar general al Bucureştiului în 1929, într-o perioadă în care încă se resimţeau adânc rănile provocate de Primul Război Mondial, era mizerie şi haos şi atât de irecuperabil părea totul, încât se vehicula tot mai des că oraşul lui Bucur avea să îşi piardă statutul de capitală a României, aceasta urmând să fie mutată la Braşov.

Dobrescu a fost un primar foarte activ şi era preocupat în mod special de urbanism.

„Trebuie să dăm Capitalei noastre monumentalitatea marilor oraşe”, spunea el, iar Bucureştiul a intrat într-un amplu proces de modernizare urbanistică. Proiectul lui avea trei direcţii importante: salubrizarea mahalalelor, ameliorarea traficului pentru automobile şi estetica urbană. A lărgit multe străzi, inclusiv Calea Victoriei, le-a îndreptat pe cele strâmbe făcându-le accesibile pentru automobile. De asemenea, s-a ocupat şi de sistematizarea arterelor mărginaşe, iar spre finalul mandatului său a reuşit să paveze o bună parte din Capitală. Din cauza lucrărilor masive care se desfăşurau în tot oraşul, Dobrescu a fost numit „primarul târnăcop”. Dar asta nu l-a oprit.

A amenajat Parcurile Snagov şi Băneasa, a înfrumuseţat Cişmigiul şi a deschis „câmpuri comunale” de sport. Tot el a instalat fântâni publice la toate colţurile străzilor, a plantat copaci, a făcut cantine pentru săraci şi adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, o maternitate şi un Muzeu Comunal pentru salvarea vestigiilor trecutului.

Pentru o mare parte dintre bucureşteni, apa potabilă provenea din Dâmboviţa şi, ca să elimine scăldatul aici, edilul a făcut primele ştranduri pentru adulţi şi ştranduri de nisip pentru copii.

Dar, probabil cea mai importantă realizare a sa a fost că s-a luptat şi a păstrat Bucureştiul drept capitală a ţării. Ba mai mult, după ce a salubrizat oraşul, scoţând „mii de vagoane de gunoi ancestral”, acumulat de-a lungul anilor prin mahalale, a transformat Bucureştiul în Micul Paris.

„Am scos un oraş nou dintr-un gunoi străvechi”, spunea el, citat de presa vremii.

După câţiva ani, Dobrescu a intrat în conflict cu PNŢ – partidul cu care câştigase şefia Capitalei – şi în ianuarie 1934 pleacă de la Primărie, lăsând o mulţime de idei în stadiu de proiect. Dem Dobrescu a încetat din viaţă în octombrie 1948, după o grea suferinţă care îl ţinuse la pat mai mulţi ani.

autor: Monica Cosac

sursa foto: gicbn.ro