Intrari dupa Bucuresti Centenar

Ziarul clandestin din „templul” presei de partid

Inima sistemului comunist a fost sabotată chiar din interior cu puţin timp înaintea căderii regimului ceauşist. Pe la jumătatea anului 1988, un grup de jurnalişti curajoşi a pus la cale apariţia unui ziar clandestin, intitulat „România”, chiar în Casa Scânteii, unde se tipărea și oficiosul PCR. „Fiecare să poată spune sincer ce doreşte şi ce […]

Nume din vis

Dorei îi plăcea la nebunie să viseze. Noaptea se cufunda în puful pernelor moi și adormea zâmbind, cu gândul la fanteziile colorate care i se suiau în minte în vis, până la prima lumină a dimineții. Dar și în timpul zilei visa cu ochii deschiși, iar mama o dojenea uneori că e prea distrată și […]

Mogoșoaia, palatul brâncovenesc din nordul Capitalei

Cel mai reprezentativ complex arhitectonic civil al artei brâncoveneşti se află la circa 17 kilometri de centrul orașului București, pe drumul naţional ce duce spre Târgovişte. Pornind de la formele tradiţionale ale arhitecturii munteneşti, îmbinate cu elemente orientale, baroce şi renascentiste, palatul de la Mogoşoaia a fost ridicat de către domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu (1688-1714) […]

Curtea Veche

Muzeul “Curtea Veche” aflat în centrul Bucureștiului, ocupă o suprafaţă de circa 3500 mp, la nord de strada Franceză. Muzeul se învecinează la est cu Biserica Buna Vestire, ctitorită în secolul al XVI-lea de Mircea Ciobanul, la sud-est cu Hanul lui Manuc, iar la nord-vest cu Crama Domnească şi Curtea Sticlarilor.

Grigore Antipa, orfanul ajuns mare savant

Pe 3 noiembrie 2018, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii, împlineşte 184 de ani de la înfiinţare. Este cel mai mare muzeu de istorie naturală din România şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate „baze de date”, prin colecţiile sale, la nivel mondial.

Amalgam

Gălăgios, agitat, aglomerat și acaparator. Așa am simțit Bucureștiul în urmă cu mai bine de 12 ani, când am decis să încep o nouă viață aici. Acum nu aș mai putea trăi fără haosul cotidian al acestui oraș, care mă atrage ca un magnet, după fiecare plecare, mai lungă ori ba.