Sunt bucureșteancă. De cel puțin trei generații, femeile din familia mea s-au născut aici, în capitală. Nu o spun ca pe vreun merit, dar nici ca pe o vină… e pur și simplu parte din identitatea mea. N-am locuit niciodată în altă parte, nu am termen de comparație și nici nu am lăsat ceva în […]
Mult timp, când cineva mă întreba de unde sunt, răspundeam: din Drumul Taberei. Acesta era pentru mine Bucureștiul: blocuri cu patru și zece etaje și asfalt. În timp, mi-am dat seama că Bucureștiul înseamnă mult mai mult.
Bucureștiul meu nu este permanent, apare doar câteodată. Nu că l-aș iubi mai puțin când nu e al meu dar avem momentele noastre, de exemplu, în weekend, toamna după amiază sau vara după ploaie sau primăvara foarte devreme și chiar și când e foarte frig și miroase a iarnă.
“Bonjour, comment ça va?” mă întreba o voce masculină gravă dar catifelată. Ridic privirea să notez coordonatele. E el, domnul cu care îmi dădusem întâlnire la Rue du Pain, cel mai franțuzesc loc din nordul Bucureștiului. “ça va bien, è toi?”
“Un loc al pierzaniei și al dezmățului, plin de hoți și femei ușoare, cerșetori, și boieri scăpătați.” Așa descria Mateiu Caragiale Curtea Veche acum aproximativ un secol. În 2018, la aniversarea unui secol de Românie Mare, Curtea Veche e una dintre principalele atracții turistice ale Bucureștiului.
Primele povești despre București le știu din familie. De la mesele duminicale la care se adunau și câte 20 de oameni într-un apartament de două camere din Drumul Taberei. Orice mică sărbătoare era pretext de adunare. Fiecare aducea ce putea, cel mai prețios bagaj era de fiecare dată o amintire, o istorie amuzantă sau absurdă.
33 de ani. O vârstă poate simbolică și, cu siguranță, foarte frumoasă, în care am șansa să scriu despre București, așadar îi mulțumesc Mariei.
Ideea creării unui muzeu în aer liber în România s-a înfiripat încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867, eminentul om de cultură Alexandru Odobescu propune prezentarea, în cadrul Expoziției Universale de la Paris, a unor monumente de arhitectură populară.
Puțini știu că, într-o foarte scurtă perioada de timp, februarie – aprilie 1923, primarul Capitalei a fost străbunicul fostului președinte al Poloniei Lech Kaczynsky, decedat în urma unui accident aviatic deasupra Rusiei, la 10 aprilie 2010.
În apropierea parcului Carol, în zona de sud a Capitalei, mai precis pe strada Dr. Constantin Istrati, se află o clădire cu parter și etaj care astăzi este cunoscută publicului larg sub numele de autogara Filaret. Doar o placă de marmură mai amintește trecătorului grăbit că: “Aici a fost construită în 1869, prima gară de […]
Clădirea maiestoasă a Băncii Naționale se află pe strada Lipscani nr. 25 și a fost ridicată în anul 1885, după proiectul arhitecților francezi Cassien Bernard și Albert Galleron, pe locul vechiului han “Șerban Vodă”, primul și unul dintre cele mai însemnate edificii comerciale din Bucureștii veacului al XVII-lea.
Chiar și în perioada comunistă, Bucureștiul a avut primari interesanți. Unul dintre ei, Gheorghe Vidraşcu, deși a fost în funcție doar ceva mai mult de un an, ianuarie 1954 – februarie 1955, a făcut realizări deosebite pentru acele vremuri. Poate cel mai bun exemplu este că a deschis Muzeul Țăranului Român, numit pe vremea aceea […]
Monumentul este opera sculptorului Teodor Burcă și se află în apropierea Gării de Nord din București, pe strada Institutul Medico Militar nr. 3-5, în curtea instituției.
„Gemete sfâşietoare de osii neunse, văicăreli de arcuri, pocnete de bice, sunete de alarmă ale trompetelor care cântau pe toate tonurile şi duruit de roţi”. Așa este descrisă, de către Dimitrie Anghel, în volumul „Alaiul vechiturilor”, apariția tramcarelor pe străzile Bucureștilor de odinioară.
Știți zicala aceea cu ardelenii care au idei puține și fixe? Ei, dacă nu ar fi veche de când e lumea și pământul, aș zice că eu am fost sursa de inspirație. Vedeam Capitala ca pe o junglă. Una murdară, aglomerată și extrem de gălăgioasă, un loc de care trebuia să stau departe. Doar că […]
Ale-hop! Tumbă! Aterizare în picioare – exact cum trebuie, deși, pentru o clipă, lui Mihai îi stătuse inima în loc. Acrobata însă părea foarte sigură pe ea, deși era doar cu 3-4 ani mai mare ca el.
